mie. dec. 30th, 2020

Despre noi

De ce suntem un partener de incredere ?

Din 2004, ProLex luptă pentru valori. Pentru demnitate. Pentru tine, pentru fiecare dintre voi. Am avut parte de frâne, de sincope, am pierdut mici lupte, dar scopul nostru a fost şi va rămâne să câştigăm războiul. Miza noastră este ca fiecărui angajat să-i fie recunoscute şi respectate drepturile, ca legea existentă să fie aplicată, iar noile legi să fie adaptate la nevoile voastre reale.

 SUNTEM MÂNDRI ȘI TE FELICITĂM CĂ EȘTI ÎN FAMILIA „PROLEX”!    

Dacă nu eşti încă membru, VOM FI ONORAȚI să ni te alături. Împreună suntem mai puternici, uniţi vom reuşi  acolo unde alţii au dat greş. Fii de partea legii, fii de partea ta!

Reputaţia pe care ne-am construit-o

Şi, da, avem cu ce ne lăuda. Iar realizările noastre sunt şi ale tale!

Am avut:

– negocieri de succes cu M.A.I., M.D.R.A.P. şi primării pentru apărarea/obținerea drepturilor prevăzute în Acordul colectiv, dreptul de a lucra şi în alt domeniu, decontarea echitabilă a cheltuielilor de transport, acordarea măsurii reparatorii constând în plata sporului pentru studii superioare, plata orelor lucrate sâmbăta şi duminica, acordarea primei de vacanţă sub forma voucherelor. De asemenea, personalul poliţiei locale cunoaşte contribuţia noastră la reglementarea normei de hrană şi la amnistia fiscală;

– acțiuni revendicative de stradă în urma cărora s-au câștigat pentru tine stabilitatea în funcţia publică, în sensul că mutarea definitivă se face numai cu acordul poliţistului;

– 2007, ultima creştere salarială pentru agenţii de poliţie;

– 2008, asigurare pentru viaţă, sănătate şi bunuri;

– 2008, acordarea unor drepturi restante, reglementarea programului de lucru;

– 2009, asistenţa juridică gratuită;

– zeci de membri PROLEX apărați în procese individuale în instanță (civile sau penale);

– zeci de procese câștigate pentru membrii PROLEX;

– sute de procese pe rolul instanțelor, la care membrii PROLEX sunt reprezentați în cel mai profesionist mod cu putință;

– donaţii de zeci de calculatoare, imprimante, multifuncţionale, echipamente sportive, etc.

Ce îţi garantăm

…că te respectăm, că suntem corecți cu tine, că îți suntem loiali și că avem onoare. Suntem cumpătați, așezați și cerebrali. Suntem parteneri de încredere, constanţi şi predictibili. Nu este aspect de importanță profesional-sindicală asupra căruia PROLEX să nu se pronunțe calificat, exasperant de precis și agasant de riguros din perspectiva angajatorului. Suntem civilizați, dar și fermi când este cazul. Suntem diferiți de toți ceilalți, fiindcă gândim și folosim argumente legale și logica juridică – chiar le stăpânim! Ne place să credem că, în beneficiul tău, PROLEX poate deveni motorul constituirii unei elite profesionale, al revitalizării spiritului și al reabilitării sistemului tău de carieră în care să evoluezi normal și echitabil. Știm să ne purtăm în spațiul sindical intern și prin lume. Ești parte, prin PROLEX, la cel mai înalt nivel, din Consiliul European al Sindicatelor de Poliție (CESP). Practic, mai toate celelalte sindicate se raportează la PROLEX. Fără îndoială nu suntem singurii, dar PROLEX dă ora exactă sindicală și tonul acțiunilor importante în domeniu.

error: Continut protejat !!