mie. dec. 30th, 2020

10-ani-Politia-Locala

Image 1 of 2

Ziua Poliţiei Locale, legată de simbolul creştin al Sărbătorii Sfinților Constantin și Elena și puterea Sfintei Cruci – semnul central al religiei creștine, ne oferă plăcutul prilej de a adresa tuturor angajaţilor Polițiilor Locale din România sincere felicitări şi urări de succes în activitatea pe care o desfăşoară.

Felicitări tuturor pentru eforturile depuse în îndeplinirea atribuțiilor funcționale, pentru îmbunătățirea indicatorilor de performanță și implicit, asigurarea unui climat de ordine, siguranță și pace socială în comunitatea din care facem parte.

Este onorant pentru noi toți faptul că polițistul local tinde spre o valoare și o vocație europeneană, punându-și amprenta asupra modului în care arată și se construiește societatea romanească democratică.

Apropierea de viața comunității pe care o servim, comunicarea și cooperarea cu cetățenii în rezolvarea problemelor, participarea activă la viața localităților din România ne conferă încrederea, respectul și sprijinul cetățenilor.

Această zi este un bun prilej de a ne reafirma respectul pentru profesia de poliţist local, conştienţi de faptul că misiunea acestuia implică riscuri majore, poliţistul local punându-şi adesea viaţa în pericol pentru a ne apăra drepturile şi libertăţile.

Împreună vom reuși să construim o Poliție Locală puternică, respectată, cu un grad ridicat de încredere și apreciere în rândul populației, fiind parteneri ai acestora și nu doar cei care sancționează.

Să învățăm să fim uniți și să sărbatorim împreună Ziua Poliției Locale!

Seriozitatea şi profesionalismul de care dăm dovadă în aplicarea legii arată că Poliţia Locală este o instituţie responsabilă, sigură şi de încredere.

La mulţi ani tuturor politistilor locali!
La mulți ani Poliției Locale din Romania!

error: Continut protejat !!